Markó Béla: "Cine voteaza restructurarea?"
Realitatea Romaneasca
Marti, 6 Martie 2007
578
Presedintele UDMR, Marko Bela, considera ca restructurarea Guvernului este "un detaliu", in comparatie cu faptul ca nu exista o majoritate guvernamentala.
"Guvernul ar putea si ar trebui facut mai functional, dar pentru noi este numai un detaliu fata de ceea ce trebuie sa rezolvam, si anume ca avem un guvern minoritar si nu avem o majoritate guvernamentala", a spus liderul UDMR. El a apreciat ca deja se creeaza majoritati pe articole de lege in cadrul dezbaterilor unor legi in Parlament si ca aceasta este o problema extrem de grava. "Daca Guvernul nu reuseste sa controleze prin partidele politice activitatea Legislativului si sa imprime o anumita directie a prioritatilor legislative, ne-am putea trezi ca pe motive populiste se voteaza legi care nici nu vor putea fi puse in aplicare", a explicat presedintele UDMR.
Markó Béla a mai spus ca se va realiza ca exista o criza in momentul in care se va vota o lege care aduce atingere echilibrului bugetar. "Restructurarea face parte din prioritati, dar pentru mine nu este pe primul loc. Cine voteaza restructurarea?", a adaugat liderul UDMR. El a raspuns astfel la o intrebare legata de disputele dintre PNL si PD pe tema restructurarii Guvernului.
"Nu e o prioritate"
Restructurarea Executivului nu este o necesitate din punct de vedere politic sau organizatoric, iar un plan de reconfigurare a structurii guvernamentale nu e o prioritate nici pentru premierul Calin Popescu-Tariceanu.
"Este o idee vehiculata de colegii din PD pentru ca ei aveau tot timpul darul sa scoata teme cu care sa atace prim-ministrul sau Partidul National Liberal. Am avut recent o discutie cu ei (reprezentantii PD - n.r.) si m-au intrebat: 'Dar de ce e nevoie restructurarea?'. Cred ca au inteles si ei ca - din punct de vedere politic sau nici macar organizatoric - nu este necesara o restructurare la nivelul Guvernului (...) Nu am lucrat la un plan de restructurare a Guvernului pentru ca nu e o prioritate", a spus Tariceanu.
Premierul a aratat ca se poate vorbi de o reducere a numarului membrilor Cabinetului sub 22 de posturi si a amintit ca numarul secretarilor de stat a fost redus semnificativ, proiectele de descentralizare a activitatii la nivelul ministerelor fiind intr-un stadiu avansat. "Este nevoie de o actiune eficienta in locul uneia spectaculoase", a spus Tariceanu.
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
578
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
578
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
578
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
578